Noi acuzații de malpraxis la Spitalul de Urgență din Constanța, în cazul unei bolnave de diabet care a murit. ”Doctorițele se contraziceau între ele”

Noi acuzații de malpraxis la Spitalul de Urgență din Constanța, în cazul unei bolnave de diabet care a murit. ”Doctorițele se contraziceau între ele”
Medicii care au tratat-o pe Zamfira Grasu nu au căzut de acord cu privire la tipul de diabet de care suferea aceasta
Publicat: 02/02/2024, 08:30

Două opinii medicale contradictorii i-ar fi adus sfârșitul unei femei din Constanța. Zamfira Grasu s-a stins din viață pe un pat din Spitalul Clinic Județean de Urgență din Constanța. Fiica femeii susține că mama sa a fost diagnosticată cu două tipuri de diabet, respectiv diabet zaharat de tip 1 și 2. În timp ce medicul său diabetolog, la care mergea de ani de zile, a stabilit că femeia are diabet zaharat de tip 1 și trebuie să i se administreze insulină, medicii din Spitalul Județean au fost de altă părere. Aceștia i-au pus diagnosticul de diabet zaharat de tip 2 și i-ar fi administrat pastile, în loc de insulină. 

În perioada pandemiei de coronavirus, în decurs de numai șase luni, Monica Grasu și-a pierdut și tatăl, și mama. Ambii au murit pe un pat de spital, în mod neașteptat. Internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sf. Apostol Andrei” din Constanța, tatăl său s-a stins de pe o zi pe alta. Deși medicii au evaluat că starea lui de sănătate se îmbunătățise, familia a fost anunțată la scurt timp că bărbatul a murit.

La acea vreme, Monica Grasu nu și-a pus prea multe semne de întrebare, dar când, după numai șase luni, și-a pierdut și mama, a hotărât să le ceară socoteală medicilor considerând că decesul acesteia a fost cauzat de malpraxis.

”Și la tata mi-au zis că este bine, că mi-l dau acasă, doar că trebuie să facă terapie. Căutasem și o clinică privată unde să meargă la terapie și, când să îl iau din spital, mi-au zis că a murit. Nu am putut face nimic atunci, trebuia să am grijă de mama, m-am gândit că atâtea zile a avut de trăit”, ne-a povestit Monica Grasu.

”Nu poți să boxezi cu viața unui om”

Mama ei, Zamfira Grasu (60 de ani), suferea de diabet, iar de ani de zile se afla sub observația aceluiași medic diabetolog, care lucra în ultimii ani la o clinică privată. Încă de la început, acesta i-a pus diagnosticul de diabet zaharat tip 1 și i-a prescris insulină.

Diagnosticul medicului său diabetolog nu ar fi coincis însă cu cel al medicilor de la Spitalul Județean din Constanța, unde femeia mergea atunci când starea ei de sănătate se înrăutățea. Așa s-a întâmplat și în luna iunie a anului 2021, când a intrat în comă diabetică.

Fiica acesteia spune că, inițial, ea a fost internată la secția de COVID, deși niciun test nu ar fi indicat că ar avea coronavirus. La insistențele fiicei sale, pacienta a fost mutată în alt salon, unde a și murit în scurt timp.

”Când mergea la spital, intra pe mâinile altui medic. Medicul ei diabetolog spunea că are diabet zaharat de tip 1, iar medicii de la spital că are diabet zaharat de tip 2 și îi dădeau medicamente în loc să i se administreze insulină. Doctorițele se contraziceau între ele. Nu poți să boxezi cu viața unui om. Nu știu care din doctorițe i-a pus diagnosticul greșit. Aveam două rețete diferite și nu știam ce să îi cumpăr. La spital, eu tot insistam să îi aduc insulina de acasă”, ne-a povestit fiica femeii.

Medicul diabetolog la care Zamfira Grasu mergea de ani de zile a diagnosticat-o cu diabet zaharat de tip 1, în timp ce la spitalul județean s-a stabilit că ar avea diabet zaharat de tip 2

”Ea, săraca, probabil era în comă”

Deși Zamfira Grasu și-a revenit și chiar a vorbit cu fiica sa la telefon despre ce lucruri are nevoie să îi aducă la spital, starea femeii s-a schimbat radical peste noapte.

”Am sunat și nu răspundea la telefon, cred că i-am dat vreo 30 de telefoane. Mi-au spus să o las în pace, că doarme și că deranjez lumea din salon, dar ea, săraca, probabil era în comă”, ne-a mai spus Monica Grasu.

După decesul mamei sale, Monica Grasu a vrut să afle ce medicamente i s-au administrat acesteia în perioada spitalizării.

”Le-am cerut documentele medicale și nu mi le-au dat. Am fost curioasă ce i s-a dat în perioada cât a stat în spital”, ne-a mai spus femeia.

În urma celor întâmplate, Monica Grasu a depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța împotriva Spitalului Clinic Județean din Constanța ”Sf. Apostol Andrei” și a medicilor care au îngrijit-o pe mama sa, iar cazul este anchetat, fiind așteptată expertiza medico-legală.

Monica Grasu, alături de părinții săi, pe care i-a pierdut la distanță de numai șase luni, ambii decedând la același spital

Unui alt pacient i s-ar fi administrat insulină, deși nu avea diabet

Un caz similar în care apare numele aceluiași spital s-ar fi petrecut în luna februarie a anului 2021, tot în plină pandemie de coronavirus. Dumitru Popescu, un bătrân de 78 de ani, a murit la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, unde era internat cu diagnosticul COVID-19.

Bărbatului i s-ar fi administrat insulină, timp de două săptămâni, fără să fi suferit de diabet. Greșeala ar fi plecat de la medicul de pe Ambulanță, care ar fi scris pe fișa pacientului că suferă de diabet zaharat tip 2.

Inițial, bărbatul a fost internat la Spitalul Clinic Județean din Constanța, apoi transferat la Spitalul de Boli Infecțioase, unde a și decedat. Fiica acestuia, Steluța Constantin, a făcut plângere penală, iar cazul a ajuns în instanță.

Gândul a contactat ambele spitale, pentru a-și exprima punctul de vedere cu privire la acest caz, dar nu am primit niciun răspuns.

CITEȘTE ȘI:

Unui bărbat care a murit în spital, la Constanța, i s-a administrat insulină, deși nu avea diabet. ”Asistenta mi-a spus că s-a greșit pacientul”

Nou caz șocant în spitalele din România. Un medic de la Urlați a cusut în piciorul unui pacient mânerul de frână de la bicicletă

Claudia Voicu
Absolventă a Facultății de Jurnalism a Universității ”Hyperion”, și-a început cariera ca prezentator de știri radio, apoi s-a îndreptat către mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...